Roman: Condamnat la viata

Pentru Toader Ungureanu " a scrie" echivalează cu " a trăi" sau mai degrabă, cu "a se retrăi" descoperind miraculos "casa cuvântului" definită de Gaston Bachelard, ca un spaţiu deschis şi închis concomitent, dispus să găzduiască, să protejeze ori să i se refuze celui care îl priveşte superficial.
Poet şi prozator deopotrivă, Toader Ungureanu parcurge un traseu oscilant între sine şi lume, căutând să fixeze şi să cristalizeze idei în imagini care traduc amintiri, întâmplări, stări emoţionale dintre cele mai diverse. Raportul cu lumea, cărei-ai distinge semnele şi-i prinde sevele cu uimitoare naturaleţe, se dovedeşte nespus de generos, astfel încât noua "realitate" construită capătă relief şi se proiectează î forme de o sensibilitate aparte. Căutările scriitorului travesează traseul sinuos al existenţei din care nimic nu pare a-i fi străin. Sunt revelatorii titlurile unor volume; "Regăsiri în timp"(proză) , "Sub semnul Capricornului" (proză) trilogia " Rătăcitorul" prin cele trei volume " Triumful vieţii", "Destine" si "Dincolo de hăţişuri", Mi-e dor (poezie) sau " Gânduri pentru prieteni" poezie) care vorbesc de la sine despre " căutarea unei victorii asupra timpului" (Jean Burgos) şi despre instaurarea primatului textului ca manifestare originală a eului.
Prin tehnică, noul volum "Condamnat la viaţă" (proză), opera aderă la literatura de factură realistă, fără să se renunţe însă, la un lirism ponderat, specific întregii sale creaţii. Coborârea în lumea satului propune o verificare diacronică a unei realităţi bine fixată istoric- Al Doilea Război Mondial, iar invenţia literară nu stirbeşte cu nimic pagina de istorie. Lumea crescupulară a satului prinde contur, actualizându-se evenimente care poartă pecetea mărturisirii, cu personaje care se mişcă într-o Transilvanie invadată de străini. înţelepciunea şi chipurile ţăranilor au statut generalizator, asemănându-se cu modele consacrate din "Moromeţii" de Marin Preda (Gavriş), din "Pădurea Spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu (Toderaş), sau din Bucovina descedenţei sale, reverberându-se ca într-o uriaşă oglindă " Îi privi cu drag, asemuindu-i cu ai săi, rămaşi undeva-n îndepărtata Bucovină, acolo,în umbra brazilor milenari, odihnindu-şi în sfârşit oasele după truda adunată".