Bine ati venit la blog-ul meu...

Va astept sa-mi cititi gandurile aici, pe blog-ul meu...

Roman: Dragoste si durere

Filmul unui destin dintr-un roman catoptric.
Romanul întins pe aproape 200 de pagini este o fresca dramatica şi cinematografică a destinului unui copil, Ciprian, care ajuns mare încearcă să descopere şi să dezvăluie adevărul despre drama sa şi a familiei care l-a adoptat. Cu fiecare pagină ce parcurgem, simţim că pătrundem ca într-o pădure în care sprea folosi metafora lui Umberto-Eco, de unde nu vrei să mai ieşi, sau poate chiar te-ai rătăcit şi dintr-o anume teamă, nu vrei să ţi-o mărturiseşti. Zăbovirea înseamnă plăcere, o binefacere de cărări borgiene, mai bine zis,multiplicări temporale, atrăgând după sine spaţializări temporale.
Prozatorul pare un renascentist, cu voluptăţi şirete, un degustător rafinat al cuvintelor mustoase, pe care le scormoneşte pătimaş în vorbirea curentă a oamenilor din zona unde se desfăşoară acţiunea. Prin ruperi de ritm şi curburi ale timpului, Toader Ungureanu ne dovedeşte că stăpâneşte arta amânării. Începe discursul şi îşi reia,la alt nivel prin aceasta tehnică de suspans, trecând de la text la context, de la roman la metaroman, prin tehnica oglindirii filmice a acţiunii, obţinând o abisare a situaţiilor narate şi o punere în oglindă a romanului care se scrie paralel cu realizarea filmului şi apoi cu proiecţia sa. Simplu spus, şi cu metaforă de pictură, acest roman nu este decât viaţa dramatică şi filmică a lui Ciprian, realizată ca un autopotret al pictorului surprins în momentul când îşi pictează chipul în tabloul respectiv. Să ne amintim de tehnica punerii în oglindă de la Velasquies până la Dali.
Adevărul despre intenţia de al omorî pe Ciprian se realizează cu ajutorul filmului, iar aflarea adevărului se face prin intermediul acestuia şi al Completului de Judecată prezent la vizionarea filmului.
Personajele se conturează prin faptele lor, prin lexicul vorbirii, şi astfel textul romanului "Dragoste şi durere" îşi poartă cu sine, ca pe o trenă, con-textul filmului. Romanul iniţial înglobează în sine naraţiunea filmului, se interferează şi se suprapune.Cristian, personajul principal este alter ego-ul lui Ciprian din film, o oglindă multiplicată în care se vede drama omului supus realităţii.
La Toader T Ungureanu, destinul, văzut ca o mână divină, infuienţează acţiunea fără drept de tăgadă.
Aşa cum timpul se defoliază, ca secvenţele unui film, arătându-şi când faţa trecută, când aceea a prezentului ipotetic al romanului, tot astfel drama fuzionează cu sublimul, spiritualul cu visceralul, angelicul cu demonicul, realul cu visul, aparenţa cu esenţa, moartea cu viaţa, ficţiunea cu istoricul povestirii, farsa cu fapta. Protagoniştii au când carnaţia fiinţelor cele mai aplpabile, când transparenţa himerelor. Ei pot fi halucinaţii ale naratorului, dar şi proiecţii alchimice şi oculte ale unor experienţe trăite.
Toader T Ungureanu e un prozator împlinit şi admirabil, care ştie să-şi înalţe talentul la limita de sus a rafinamentului.
Acest roman este o izbândă a naratorului, arătând că omul poate fi nimicit, dar spiritual nu poate înfrânt.
În contextul subiectului romanului cuvintele lui Balzac devin emblematice: "Orice călimară poate să devină un Vezuviu"... ( Al.Florn Tene, preşedinte Liga Scriitorilor din Romania)

Roman: Si visele pot fi traite

Scriitori gherleni 2008 - Franturi de vise

Poezii: La colt de uitare

Iubirea-n anotimpul pletelor ninse cu flori de măr

Prezenta culegere de poezie "La colţ de uitare" se doreşte o confesiune lirică mărturisind profunda iubire, nuanţată-n atâtea chipuri, sălăşuind în sufletul poetului. În lupta mută ce se duce între Ireversibilul Timp şi Fiinţă, poetul este un martor încremenit; suprinde îngenuncherea omului înaintea curgerii implacabile, însă nu poate interveni în nici un fel. Singurul lucru ce-i stă la îndemână a rămas consemnarea trecerii prin lume a celui efemer, pentru a-l salva de uitare. Între trecutul fixat în amintiri şi viitorul însemnând Marea Trecere blagiană, eul liric îşi trăieşte existenţa cu intensitate, dând prezentului vulcanică încărcătură pasională. "Toamnele-mi dau târcoale, simţind greutatea timpului" mărturiseşte autorul în cuvântul introductiv al cărţii, precizând că trăieşte o vârstă la care " E timpul să încercăm să învăţăm din nou a trăi, a iubi, a preţui efortul celui de lângă noi, a întinde mâna celui căzut, a fi alături de cei dragi, fără de care viaţa e atât de săracă" Din aceast motiv fiecare secundă a existenţei, devine pentru Toader Ungureanu importantă, trebuie aşezată, " la colţ de uitare".
Poeziile din volumul de faţă pot fi grupate în trei mari cicluri; Elegii, versuri ale "florii tinereţii"/Cu părul albit de vremi/ şi poezii ale iubirii ce va să vină.
Nostalgia pierderii copilărieicu a sa "costişă a Şeştinei dragi"şi durerea dispariţiei celor dragi ce l-au însoţit pe cărările vieţii sunt sentimente ale elegiilor lui Toader Ungureanu. El doreşte întoarcerea în timp, revenirea la "vârsta de aur" de care vorbea Creangă "Vreau anii copilăriei/roata vieţii oprindu-se-n curs de seară"(Vreau înapoi)
Chipul luminos al mamei, care nu încetează a-i fi poetului far călăuzitor chiar după moarte, Dl.Ungureanu îi conferă un loc prilivegiat într aducerile sale aminte, nu întâmplător motto-ul volumului constituindu-l un fragment din poemul Mamei. Evocarea primei iubiri, cea pentru mama îi umple sufletul de duioşie;"chipul mamei îl însoţeşte pretutindeni,/simţindu-i mâna caldă/privind pe geam, aşteptând colindătorii/ şi...copilul// Ca prin vis, desluşi şoapta destinului"(Doar oglinda); "Aud iar glasul mamei/chemându-ne.../ridicând spre zenit/chipul bălai/bulgăre rupt din razele dimineţii.../Ciripitul păsărilor,/lunca înverzită,/numărând puţinele primăveri adunate,/(Prea des)
Deplina maturitate reprezintă pentru poet nu doar vârsta rememorărilor, a retrospecţiei ci şi aceea a reveriei şi a erotismului pe deplin asumat, dincolo de iluzii. Eul liric nu mai este cel care spune acum " Cât amintirile primăverilor/adunate-n mănunchiul de vise/ anii când,/ploile puteau fi altfel văzute,/ de ochii ce azi nutresc speranţe,/ gânduri deşarte,//Vise...//Iluzii,///(Valea visurilor); ci visătorul puternic ce-i mărturiseşte iubitei;"te cat în fiecare noapte,/pe cărările întortochiate ale visului,/ Să te ating fără să te văd,/ Să te văd, fără a te cunoaşte,/ Să te cunosc fără a şti cine eşti,/(Vise)...
Aşteptarea înfrugurată a dragostei viitoare este genericul sub care se adună creaţiile sale din cel de al treilea ciclu virtual. Simţind "toamnele"/ apăsându-mi gândurile ce dor,/ori/ aripa rece a umbrelor,/ ce-mi bântuie nopţile întunecate,/"poetul doreşte venirea Marii iubiri în viaţa sa,deoarece doar acesta poate compensa pierderea iubirilor trecute şi trecerea implacabilă a timpului.
Credinţa străbună-coordonată esenţială a existenţei dornenilor printre care gherleanul Toader Ungureanu a văzut lumina-îl aduce în viaţa sa pe Dumnezeu, obiect al unei constante iubiri "Creştem aidoma florilor câmpului,/udat de ploile-Ţi primăvăratice,/ şi de lacrimile mamei, uneori,/sub oblăduirea Ta!/ M-am pierdut apoi,/ uitând semnificaţia îngenuncherii...//(...) Rogu-te!/ ia-mă din nou sub oblăduirea Ta!/(Mă întorc) Căci el cuprinde în Sine toată dragostea din inima poetului cu plete ninse cu flori de măr, când "Ceasul vremii, acum, a încetat să bată,/Firescul urmând iubirile de toamnă,/Bântuit de dor, răpus e a l meu suflet,/ La porţile inimii, încă, discret mai cată,(...) Dă sens vieţii ce ne cheamă-n şoapte,/ Omagiu inimii ţi-a duc ochi-mi obosiţi,/ Ca altădată, singur, mă prefac,/Rug aprins, arzând, tăcut, în şoapte" (La porţile inimii) Fiindcă spune el; " Dragostea e însăşi viaţă,/toate Domnul vi le-a dat,/ dragosea e doar speranţă,/ Să iubeşti nu e-un păcat..."
Mesajul volumului " La colţ de uitare"...este unul luminos; peste durere, peste dor, peste neîmpliniri şi dezamăgiri viaţa noastră înseamnă să ne împărtăşim din căldura sufletelor celor de lângă noi, care dăruiesc şi primesc, asemenea nouă, darul dragostei, indiferent de vârstă; "Că mă trădează ochii, părul, faţa,/Nu înseamnă că-s bătrân şi obosit,/ Mai am, iubito!, visele de-odinioară,/Când totul era cântec, dor de infinit." Am să aştept iubire, dincolo de noapte,/Chemându-mă-n tăcere tumultul tinereţii,/Şi-am să revin tăcut, doar pentru tine,/ Luminându-ţi viaţa, prin steaua dimineţii,"(Trădare), promite poetul, încredinţând cititorul că iubirea adevărată însoţeşte fiinţa şi dincolo de moarte... (Profesor Voichiţa Pălăceanu Vereş, Cluj Napoca)

Roman: Nu astepta luna Mai

Roman: Condamnat la viata

Pentru Toader Ungureanu " a scrie" echivalează cu " a trăi" sau mai degrabă, cu "a se retrăi" descoperind miraculos "casa cuvântului" definită de Gaston Bachelard, ca un spaţiu deschis şi închis concomitent, dispus să găzduiască, să protejeze ori să i se refuze celui care îl priveşte superficial.
Poet şi prozator deopotrivă, Toader Ungureanu parcurge un traseu oscilant între sine şi lume, căutând să fixeze şi să cristalizeze idei în imagini care traduc amintiri, întâmplări, stări emoţionale dintre cele mai diverse. Raportul cu lumea, cărei-ai distinge semnele şi-i prinde sevele cu uimitoare naturaleţe, se dovedeşte nespus de generos, astfel încât noua "realitate" construită capătă relief şi se proiectează î forme de o sensibilitate aparte. Căutările scriitorului travesează traseul sinuos al existenţei din care nimic nu pare a-i fi străin. Sunt revelatorii titlurile unor volume; "Regăsiri în timp"(proză) , "Sub semnul Capricornului" (proză) trilogia " Rătăcitorul" prin cele trei volume " Triumful vieţii", "Destine" si "Dincolo de hăţişuri", Mi-e dor (poezie) sau " Gânduri pentru prieteni" poezie) care vorbesc de la sine despre " căutarea unei victorii asupra timpului" (Jean Burgos) şi despre instaurarea primatului textului ca manifestare originală a eului.
Prin tehnică, noul volum "Condamnat la viaţă" (proză), opera aderă la literatura de factură realistă, fără să se renunţe însă, la un lirism ponderat, specific întregii sale creaţii. Coborârea în lumea satului propune o verificare diacronică a unei realităţi bine fixată istoric- Al Doilea Război Mondial, iar invenţia literară nu stirbeşte cu nimic pagina de istorie. Lumea crescupulară a satului prinde contur, actualizându-se evenimente care poartă pecetea mărturisirii, cu personaje care se mişcă într-o Transilvanie invadată de străini. înţelepciunea şi chipurile ţăranilor au statut generalizator, asemănându-se cu modele consacrate din "Moromeţii" de Marin Preda (Gavriş), din "Pădurea Spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu (Toderaş), sau din Bucovina descedenţei sale, reverberându-se ca într-o uriaşă oglindă " Îi privi cu drag, asemuindu-i cu ai săi, rămaşi undeva-n îndepărtata Bucovină, acolo,în umbra brazilor milenari, odihnindu-şi în sfârşit oasele după truda adunată".

Roman: Trilogia Ratacitorul

"Toamna m-a cuprins în mreaja ei, firesc,
Mă cheamă să-l urmez, el, timpul trecător,
În amintiri mă pierd, ce dureros revin,
Rătăcind pe câmpul presărat cu flori"

Într-o succesiune de iluminări generate de lectura acestei cărţi, m-am întrebat dacă autorul ne provoacă la un joc, şi dacă jocul lui ne este tuturor cunoscut. M-am întrebat apoi dacă odată intraţi în joc,el va respecta regulile sau dacă noi, cei chemaţi spre cartea ce dăinuie în acea odaie, o vom descoperi cu adevărat,"Rătăcitorul". Pentru că ea, cartea, există, rămâne ca noi să o desprindem de materialitatea ei,de chimia hârtiei şia cernelii şi să o facem să trăiască între celelalte, conştienţi fiind de faptul că "undeva într-o odaie, o carte aşteaptă întotdeauna să fie citită"(R.Alves)
Consumaţi în orizontul de aşteptare,tentaţi veşnic în a citi printre rânduri, îmi mai pun întrebări,îmi manifest uimiri în legătură cu cartea care se descoperă. Cert este că în paginile ei treăeşte un personaj puternic care face parte din categoria acelora ce ne arată cu degetul şi ne spune;"şi tu poţi fi acela". El vine spre noi învăluit în lumină, recuperat din amintiri,reconstruit,conştient de faptul că iubirea este o formă de cunoaştere şi dornic să se cunoască pe sine- Rătătcitorul...


Într-o formă sau alta versurile alese ca moto potenţează sensul romanului."În amintiri mă pierd, ce dureros revin" Vesrul se conjugă cu realităţile cuprinse în toate cele trei volume a "Trilogiei" şi dă la iveală lirismul,încărcătura emoţională a celui care a scris, a gândit,care a trăit scriind această carte.
Înscris într-un registru care împleteşte mai multe tehnici utilizate cu măestrie(digresiune,povestire în ramă,fluxul memoriei) dînd dovada unui condei exersat, atât în domeniul poeziei, cât şi cel al prozei, îndeosebi, romanul impresionează prin valorificarea într-o formă particulară a unor mituri universale şi autohtone. Dincolo de esenţa lirică pulsează viaţa, se construieşte personajul, care dă esenţa trăitului...
Privit din perspectiva mitului lui Don Juan, romanul este o scriitură cu palimpsest;autorul reface mitul construind un Don Juan autohton,consumat între cunoaşterea celorlalţi şi cunoaşterea de sine,între regăsirea eu-lui,definirea lui şi înşelegerea aproapelui.
Timpul cu vârstele punctează experienţe legate de cunoaşterea sau încercarea de cunoaştere a unor femei care,până la urmă,construiesc psihologii dominate de dorinţa de a iubi,de a trăi experienţe inedite.
Decantând în materia epică a romanului,descoperim o dimensiune a fabulosului înscris într-o legendă, a Rătăcirorului,pe care fiecare o refacem pe parcursul vieţii, legenda cu valoarea unui incipit. Legenda Rătăcitorului este plasată în locuri minunate, atât în ţinutul legendar al Bucovinei,cât şi pe plaiurile ardelene unde trăiesc oameni simpli,cu suflet curat,conveţuind într-o armonie deplină.Şi tocmai din acest spectacol interior derivă mesajul de înaltă ţinută a cărţii;îndemnul la iubire,prietenie şi înţelegere,iar din esenţa trăitului se depsrinde regula onestă a jocului la care ne provoacă autorul.
Sesnibil, autorul lasă gândurile să lunece în amintiri, prilej cu care reânvie o lume a satului cu obiceiurile lui ancestrale-pe care nu-l uită şi care îi este atât de drag.
Sensibilitatea devine coarda definitorie a lirismului său, dând unitate întregii sale opere;"Regăsiri în timp"(roman2000) "Mi-e dor"(poezii 2001) "Gânduri pentru prieteni(poezii 2001)"Sub semnul Capricornului"(roman 2004)"Şi stropii grei"(poeme 2005)şi prezentul roman"trilogie"(Triumful vieţii, Destine, Dincolo de hăţişuri). Şi tot într-o succesiune de iluminări,provocată de parcurgerea. poate în zbor de pasăre, a operei autorului, dacă acceptăm ideea conjugării operei cu trăitul, admitem că întreaga sa operă stră sub semnul versului;"În amintiri mă pierd ce dureros revin"

Învăţând regula jocului propusă de autorul acestei cărţi, cititorului nu-i rămâne decât soluţia participării la jos.
Nu vi se pare că autorul îndrăgeşte acest anotimp? Că opera sa e lecţia despre" toamna" ce ne învăluie şi ne farmecă, despre "toamna" care ne învăluie şi ne farmecă, despre "toamna" bogată în înţelepciune,despre timpul care trece şi doare...dar îmbogăţeşte,,,

Dorim autorului ca rătăcirea prin amintiri să devină un nou prilej de regăsire într-o nouă operă...

Prof.Otilia Moraru
Prof. Ioana Dumitrescu

Poezii: Si stropii grei

Desigur, pentru Toader Ungureanu, vocaţia gravului sacerdoţiu al carierei sale poetice nu a fost deloc timpurie.Cu acest nou volum de poeme avem de-a face cu un univers poetic care se încheagă mult mai bine, mai coerent în versurile lui simple dar puternice. Intrebările lui înfrigurate,despre fiinţă, de esenţă ce se nasc din imagini limpezi dar cu articulaţii cosmice, despre izvor si sensul lui,despre moarte si plânsul luminilor, despre ieşirea din lume sau pur şi simplu despre începutul dialogului cu pământul şi lumina la mânzul nou născut, iată au născut aceste poeme lirice.De pe o treaptă net superioară în creaţia sa poetică(el fiind un puternic prozator) tronând pe un piedestal modest, se situiază ocupând şi reflectând la cotidian; iubirea, acel virus încă neexplicat suficient de ştiinţă, virus de boală grea, care cuprinde fiinţa umană indiferent de vârstă, precum o febră de guturai iernatec.

Mi-e dor de chipul tău mi-e dor,

De câmpul verde neîntinat covor,

Aş vrea să mă-nsoţeşti măcar în gând,

Rătăcind pe câmpul presărat cu flori...

Capricorn vehement-poetul, cu valoare notabilă, născut în vestita şi istorica Bucovină, forţează destinul,realizând o parte din idealul său de viaţă,pe alte meleaguri de care s-a legat prin familie, integrându-se aparent maleabil acestei zone mult similare celei de obârşie, dar rămâne credincios ordinei şi disciplinei desprinse din educatia familială, în ciuda maleabilităţii şi blândeţii sale aspect ce răzbate şi din poemele sale muncite, exersate şi transpirate în ceasuri de adâncă sau zbuciumată taină...

Vasile Bunea, scriitor, istoric...

Roman: Sub semnul Capricornului

Se zice că o carte este un leac pentru suflet.
Pentru Toader Ungureanu pornit în lumea largă, la propriu şi mai ales la figurat de pe plaiurile blânde ale Bucovinei,cărţile pe care le-a scris îl reprezintă sunt o oglindă a zbuciumului său interior, a dorinţei de a spune,de a mărturisi ceva oamenilor, de a lăsa ceva în urma sa. Scrie pentru a se elibera de obsesia unei lumi mirifice,revede un spaţiu şi retrăieşte un timp,ăşi răcoreşte sufletul. Toate creaţiile sale sunt străbătute de un anumit flux liric, autorul deschizându-şi sufşetul,comunicându-ne ceea ce-l frământă.
Schematizând foarte mult firul epic,am putea spune că romanul "Sub semnul Capricornului" se compune din episoade aparent fără continuitate. Intr-adevăr, în planul construcţiei narative, este fragmentat în mai multe capitole chiar dacă acestea au titluri sugestive, adecvate conţinutului, unitate tematică este asigurată de persistenţa în memoria personajelor a imaginii mirifice a Dornelor, a celor dragi şi apropiaţi, vii, sau plecaţi pe celălat tărâm.
Naratorul este implicat efectiv în realitatea evenimentelor. Nu se respectă cronologia acestora. Pare un joc, un capriciu al memoriei afective, specifice fiinţei umane; pentru că tu omule,, mereu-mereu, vrei să te reântorci acolo unde nu mai poţi-de aici perpectivas nostalgic-melancolică ce persistă în subtextul scrierii.
Pretextul, punctul de plecare al romanului îl constituie povestirea unei întâmplări cumplite, auzite în copilărie despre avere, ură între fraţi. crimă.Şi sentinţa pare din poveste.
Acţiunea romanului pendulează. În principal în prezentarea unei realităţi geografice şi umane, mai ales între plaiurile Bucovinei şi oraşul transilvan în care se află "cetatea".Este înserat un succint dar interesant istoric al cetăţii-temniţă.Ni se oferă o imagine veridică a lumii închisorilor cu fauna ei diversă, de la indivizi la care umanul nu s-a lăsat alterat şi până la hienele aflate pe cea mai joasă treaptă a decădere umane.Sebastian, tânărul abia ieşit dina dolescenţă, trăieşte un adevărat calvar în compania acestora, chipuri hidoase sufleteşte. În contrast, chipul mamei, amintirile plaiurilor natale îi fac viaţa cât de cât suportabilă.
Naratorul rediminesionează personaje,situaţii, întâmplări, sentimente conform exerienţei sale marcate de trecerea timpului.
Este evocată o perioadă grea a istoriei contemporane; şi anume anii de după război. Lipsurile, condiţiile grele de muncă, greutăţile cotidiene nu-i împedicau pe oameni să guste micile bucurii ale vieţii.
Se urmăreşte destinul familiei Plopeanu, de la copilul dintr-o familie numeroasă, pus la tot felul de munci în gospodărie, alături de ceilalţi fraţi, anii de şcoală, viaţa în cămin, munca grea la fabrică, profesor suplinitor, armata, iubirile, căsătoria şi cei doi "drăcuşori" pănă la împlinirea ca scriitor şi la sfârşitul tragic. Aceste etape sunt prezentate prin numeroase întoarceri în timp, adevărate "flaşh-bak-uri.
Capitolele care-l au ca protagonist pe Doru Plopeanu, demonstreazî că acesta deţine un adevărat depozit de întâmplări, de amintiri, care s ederulează în momentele de după accident, văzându-şi şi participând chiar la proprie-i înmormântare. Firea sa, zbuciumul sufletesc, sensibilitatea, îşi au rădăcinile undeva-n India, ţinut mirific pe care şi-a dorit atât de mult să-l viziteze, simţindu-i chemarea tainică încă din fagedă copilărie, dar neconcretizată.
E o permanentă pendulare între trecut şi prezent.Revine la situaţia lui critică, speră să-l ajute destinul, să întâlnească pe cineva sprea fi salvat atât el cât şi Dorina. Din vale i se strecoară în suflet ecourile străbunului colind "Florile sunt dalbe"..."Sculaţi gazde nu dormiţi"...E frumos ca-n poveşti...."Fulgi mari, grei,încărcaţi de nostalgia sărbătorilor cădeau lin, din înalt...Parcă şi cerul se coboară mai aproape de pământ încălzind atmosfera"...
Doru Plopeanu trece "dincolo de hăţişuri" însoţit de imaginea, de fiorul unei lumi care i.a fost atât de dragă, căreia i-a dus dorul, pe care a păurtat-o pretutindeni. Trece "dincolo" acceptându-şi destinul tocmai în ajunul eceleiaşi sărbători dragi în care venise pe lume, întreaga viaţă derulându-se "Sub semnul Capricornului"
Finalul cărţii îl găseşte pe Doru Plopeanu-spirit-,participând involuntar la discuţiile dintre fraţi, participanţi cu toţii la o ultimă cină. Când toţi se hotărăsc să plece pe la casele lor se simte părăsit, abandonat,punându-şi întrebarea " dar eu unde mă duc?" unde e casa mea oare?...mai staţi cu mine, vă rog! Nu mă părăsiţi încă odată!."
Destinul ne este dat.Noi nu putem decât să-l şlefuim, să-l modelăm. dar să-l schimbăm, nicidecum. Ne naştem şi murim singuri, chiar dacă suntem înconjuraţi de cei dragi...(Profesor Mihai Aliman)

Poezii: Ganduri pentru prieteni

Volumul"Gânduri pentru prieteni" prilejuieşte cititorului descoperirea altei laturi a eului creator a poetului Toader Ungureanu. Şi aici, se resimte sensibilitatea omului care a coborât de pe mioriticele plaiuri ale Dornelor într-o lume nouă, departe de locurile natale,de casa cu prispă a căror scânduri au îmbătrânit. Acum poate să fie acceptat această lume, să se integreze, să participe la evenimente, la aniversări creând o atmosferă de veselie şi de ce nu euforică. El, poetul, nu se mai simte claustrat,retras, sufletul său e acum prea plin de lumină, de mulţumirea de a fi alături de prieteni, de cei dragi...
"Să lăsăm acuma gluma,
Şi să trecem la concret
Fost-am invitaţi cu toţii
Pare-mi-se la un chef..."

Regăsim în multe poezii ale acestui volum o stare de beatitudine, de o uşoară ironie ce conturează în achip armonios rafinamentul poetic cu efuziunea lirică a creatorului...

"Deci, toamna a venit din nou,
A ruginit frunza din vii,
Încep să cadă stropii mari
A unei toamne, reci, târzii"
Sărbătorirea onomasticii, plecările din colectiv, sunt ocazii cărora sensibilitatea şi fineţea poetului le dă curs şi unde el, omul romantic,visător, uşor melancolic,devine un altul. El polarizează totul,sau observă sufletele descătuşate ale acelora care aniversează,uitând de grija "bilanţului" sau a tratamentului medical.
Să nu uităm că lucrând în lumea medicală,poetul, deşi om al cifrelor, devine şi el "medic"tratând pe cei din jur cu efectul benefic al unei injecţii de veselie şi de bună dispoziţie.

"Ce ochi frumoşi, eh! Ce codane
Chiar să le cerţi-ţi făcea plăcere,
Doctoriţe fiind lăsau privirea-n jos
Recunoscând că sunt...prea tinerele"

Chiar dacă sunt, unele dintre poezii cu o uşoară tentă ironică,veselia ca sentiment predominant, o luminează,dându-i noi valori poetice.

Volumul "Gânduri pentru prieteni este o nouă descoperire a unui om sensibil, trăind cu emoţie şi dăruire orice eveniment. Poeziile sale sunt mici cadouri, pietre preţioase aşezate într-un unic şi minunat şirag al amintirilor de peste ani. (Profesor Lucia Peteanu)

Poezii: Mi-e dor...

Volumul "Mi-e dor" îl reprezintă pe Toader Ungureanu printre creatorii de o mare sensibilitate sufletească, cuprinzând o poezie pulsând de o trăire puternică, autentică, într-o expresie de o şocantă naturaleţe.Poetul realizează o adevărată monografie "acolo" când revede meleagul său, lumea mirifică a Dornelor.
Evocă obiceiuri, tradiţii, în poezii de o largă respiraţieColind) sau reânvie figuri reprezentative care şi-au împletit destinul cu cel al poetului. Poetul se dăruieşte şi dăruie. El readuce lumea copilăriei "acum când ceasul vremii n-ancetat să vie"(Gânduri)
Există în poezie un loc "acasă" de unde şi se revarsă amintiri,chemări duioase ale mamei, tatălui, fraţilor, a casei cu prispa de scânduri învechită, cu grădina cu pomii daţi în floare ce amintesc de nostalgia versurilor lui Goga, sau caută răspunsuri, explicaţii, privind trecerea prin scurta viaţă a omului.(Cu ce-am greşit)
Realizate într-o perspectivă a îngemânării poeziei cu propriile fantezii ele induc cititorului senzaţia că participă el însuşi la actul de creaţie şi la potenţarea efuziunii emoţionale create de varietatea sentimentelor exprimate.
Avem în acest volum o poezie izvorâtă dintr-un suflet candid, preaplin de bunătate, care-şi revarsă ca într-un curcubeu luminos sentimentele curate celui apropiat, cititorul.
Reţinem acea simplitate a expresiei liricului de la poezia amplă, la cronica unui eveniment sau condensarea liricului în adevărate bijuterii poetice, ceea ce arată în acelaşi timp căutări şi regăsiri.
Frumuseţea şi simplitatea poeziei universului copilului, fineţea şi naturaleţea dialogului cu omul, cu elementele naturii, subliniază capacitatea poetului de a surprinde în unde nostalgice de doină, crâmpee din viaţa şi trăirile poetului-
Volumul "Mi-e dor" reprezintă găsirea în plan sufletesc a poetului rămas cu unimă curată de copil ce a lăsat în urmă plaiurile mioritice a Dornelor...( Prof.Lucia Peteanu, Gherla)

Roman: Regasiri in Timp

În miez de toamnă( Sept.2001) la Vatra Dornei a avut loc lansarea romanului "Regăsiri în timp" şi a volumelor de poeyii "Mi-e dor" si "Gânduri pentru prieteni" de Toader Ungureanu Cele trei volume au văzut lumina tiparului la Casa de editură Dochia din Cluj Napoca. Acest eveniment a fost gazduit de Biblioteca "G.T. Chirileanu" din Vatra Dornei şi s-a bucurat de aprecierea unui numeros public.Profesoara de limba română Elena Şimon a realizat prezentarea autorului şi a operelor sale. Încă de la începutul prezentării ea s-a referit la starea de efervescenţă lirică printr-o părere cât se poate de personală..."O prietenă de-a mea, Lucia Muraru,poetă consacrată,polecată din ţară, la întrebarea mea, dacă a mai scris ceva şi ce anume, mi-a răspuns; Nu mai scriu! Motivul-Sunt fericită!
S-ar putea oare generaliza ideea că marii creatori sunt nefericiţi?
Intrând în universul poetic al lui Toader Ungureanu descoperi o mare sensibilitate sufletească în versuri pline de naturaleţe încărcate de o trăire puternică, autentică. Scrise cu simplitate într-o formă apropiată de versul tradiţional, poeziile sale sunt o meditaţie asupra condiţiei umane sau a trecerii ireversibile a timpului;
"Am trecut dincolo de hăţişuri,
În poiena luminată strident de razele lunii
Păşind în vis, călcând uscate frunze,
În jur mişcându-se sfios tufişuri,
Un murmur apăru cântat pe buze!(Am trecut dincolo)

Dragostea, frumuseţea naturii şi candoarea copilăriei sunt deasemeni teme în creaţia sa.Autorul ne spune într-una din prefeţele cărţilor sale;Mi-ar place să te opreşti, să răsfoieşti în treacăt filele încărcate cu nostalgiile tinereţii...Fie ca măcar o clipă să te simţi din nou copil, alergând desculţ prin iarba înaltă până la brâu, fără de griji"
Ţinutul natal al Dornelor este plin de amintiri preţioase ce-i dau putere poetului să treacă mai uşor peste obstacolele vieţii;

Te rog lasă-mă,
Să mai trec odată munţii,
Să mai văd o dată casa,
Aşa cum o ştiu, pierdută-n hăţişuri,
Să-i văd prispa joasă, din scânduri învechite,
Grădina înverzită cu pomii daţi în floare...(Te rog)

Despre personalitatea de narator a lui Toader Ungureanu din "Regăsiri în timp" D-na Elena Şimon a apreciat;"Sufletul naratorului sfârtecat de furtuni deânchipuit de aspre, a rămas, parcă, fără vârstă, păstrând cu sfinţenie un tezaur de senin si de pace, întocmai cum printr-o taină asemănătoare, floarea soarelui se mulţumeşte cu o singură rază de soare pentru a-şi redobândi şi a ne reînvăţa zâmbetul şi încrederea" (spicuiri din Gazeta de Dorna...2001)

Monografia Spitalului Orasenesc Gherla, 1989