miercuri, 26 septembrie 2012
lansarea romanului Flori pentru Rico, Gherla sept.2012
Cuvântul Profesorului Vasile Bunea, lansare de carte 19 sept.2012 cu ocazia zilleor Gherlei.
Am mai spus-o şi cu alte ocazii. că textul meu nu se vrea a fi un studiu sau un manifest, ci un articol de opinie.N-am vrut să dau o lovitură de imagine, nici să cuceresc electoratul literar, apocaliptic şi naiv(las altora această plăcere) că doar venind aici, discutând între noi, nu facem campanie elctorală decât frumosului, şi a tot ceea ce poate fi exprimat prin plăcut şi frumos. Nu voi vorbi despre romanul prezentat azi, în sinea lui, ci voi vorbi despre acela ce l-a scris şi metodele sale ce ne aduce-n faţa cărţii, în faţa unui suflet pereche, motiv pentru care voi dezvălui unele experienţe trăite, nu visate.
În acest sens voi emite câteva postulate ale sufletului, pentru a înţelege mai bine un suflet de scriitor, sau scriitura sa, deci...
-Sufletul meu e de închiriat. Eu însumi l-am dat, dar sufletul nu se simte luat.Sufletul meu vrea o carte bună şi un vis. Viisul să fie scurt, dar profund şi adevărat. Sufletul meu vrea o femeie frumoasă, o viaţă studioasă, şi o asceză pioasă. Sufletul meu nu vrea versuri, dar vrea poezie. Sufletul meu nu are modestie. Sufletul meu nu ştie ce vrea şi cum să vrea.Sufletul meu a învăţat, a învăţat, a învăţat!!! Sufletul meu e dezarmat şi total dezichilibrat. Sufletul meu e dintr-un fiu risipitor şi unul mai mare. Sufletul meu are impresia că nu a scăpat nimic. Sufletul meu se simte violentat. Sufletul meu e nebun de legat, dar nu se leagă de nimic. Sufletul meu e de neuitat. Sufletul meu vrea un om curat. Sufletul meu nu s-a îmbătat niciodată, dar nici aşa nu poate fi sigur dacă, sau nu e înşelat.Sufletul meu e curat şi plânge când trebuie curăţat.Sufletul meu e întortocheat,Sufletul meu e neruşinat, un insensibil şi un ciudat. Sufletul meu se preface că nu are repere. Nu sufletul meu e neglijat, dar el se gândeşte neglijent.Sufletul meu nu s-a săturat.Sufletului meu îi e frică.Sufletul meu e o proză necenzurată...căci despre ea vom vorbi cu această ocazie.
Prozator prolific, chiar uneori periculos de prolific, Toader T Ungureanu este din nou prezent cu un roman scurt, bine conturat şi aşezat în pagină, care face parte intrisecă dintr-un puzzle, destul de întins ca timp şi spaţiu, mai exact din copilăria si adolescenţa sa până-n prezent şi din maiestoasa Bucovină, până-n Ardealul de azi.
Romanul care cuprinde 183 de pagini în planul construcţiei narative, este fragmentat în două capitole, sau părţi,am putea spune cu totluri sugeative menite să adâncească şi ami mult proiecţiile alchimice şi experienţele magice, de care el se foloseşte nu numai acum ci şi în scrierile sale anterioare. Şi pentru a întări afrimaţiile mele, voi cita părerile unui alt critic literar, care şi el la rândul său măsoară paşii prin care Toader Ungureanu evoluează-n proză, definindu-se ca un meşteşugit muncitor al cuvintelor, ce caută să s perfecţioneze continuu, atături de crearea unor stări de fapt, al unor cronologii ce ţin mai degrabă de unii autori străini. În prefaţa "Oniricul-graniţă între realitate şi iamgine" criticul Al.Florin Tene, preşedinte al Ligii Scriitorilor Români, sublinia că:Toader Ungureanu prin romanul "De dragul ochilor tăi" abordează desfăşurarea subiectului din punct de vedere al oniricului. El foloseşte un procedeu narativ pe care-l găsim în literatura sud-americană, dar şi la unii prozatori din generaţia optzecistă de la noi din ţară.
În desfăşurarea subiectului întâlnim personaje enigmatice care plutesc între două lumi.Toader, Şerban,Rebeca,Valentina,Tudor,Mirela,Andrada, călugărul locotenent,o parte trăind "dincoace" în lumea reală, iar altele în"straturi de neant" despre care aflăm din povestirile lui Moş Toader care ne plimbă prin Munţii Dornelor, la Mănăstirea Tăieturi, astfel încât cicitorul nu ştie, sau mai bine spus, nu sesizează când acţiunea este "aici" sau este"dincolo".
Toader Ungureanu, autorul fiind el însuşi un adept al acţiunii şi al faptelor, al mistificărilor unor imagini şi idei, ceea ce-l pune pe cititorul său, mereu în situaţia de a rememora şi a reflecta în legătură cu cele văzute sau cele întâmplate, până la acel moment dat,în nararea unor scene oarecare.
"Flori pentru Rico" sau "Copilul Colindului" aşa cum a vrut iniţial să-i dea titlul romanului, este o carte seducătoare, captivantă, scrisă cu un talent incontestabil, autorul deja stăpânind cu uşurinţă dalta cuvântelor, deci el ne oferă prin gândirea şi scriitura sa momente de plăcută meditaţie.
Despre personalitatea de narator a lui Toader Ungureanu din "Regăsiri în timp" D-na Elena Şimon profesor Vatra Dornei, a apreciat că: Sufletul naratorului sfârtecat de furtuni de neînchipuit de aspre, a rămas, parcă,fără vârstă, păstrând cu sfinţenie un tezaur de senin şi de pace, întocmai cum printr-o taină asemănătoare, floarea soarelui se mulţumeşte cu o singură rază de soare pentru a-şi redobândi şi a ne reînvăţa zâmbetul şi încrederea(spicuiri din Gazeta de Dorna...2001).Şi în acest ultim roman(al 20-lea) "Flori pentru Rico", prozatorul, impresionează gramatica descrierii prin procedee ca enumerarea, elipsa, repetiţia, timpurile verbale. Se vede şi aici munca şi componenţa autorului dovedită de altfel şi în alte lucrări anterioare, deci cărţile lui de până acum, care prefigurau un demers literar, mai liniar, şi modern, prin ceea ce se vrea a fi scrisul lui.
Proiecţiile alchimice şi experienţele magice experimentate şi în romanul "De dragul ochilor tăi" fac ca şi în romanul pe care-l ţineţi în mână şi-l citiţi acum sau de acum înainte, să consume o viaţă trăită în magia amintirilor despre fratele autorului, Rico, cu relatări uneori aproape neverosimile, ce nu sunt altceva decât producul baroc al imaginaţiei sale de narator versat, aş cum observa şi criticul Al.Florin Tene.
Romanul structurat în captolele; Mesaje de dincolo, În lumea cărţilor, Flori pentru Rico, Un nou prieten, Orânduiala şi Colindul florilor de cireş, are o construcţie de puzzle cu a căror componente se pot construi noi imagini, chiar dacă autorul învăluie totul cu abilitate, într-o ficţiune cu aparenţe reale.
Două sun personajele principale" Doru şi copilul Rico, fratele mai mic al personajului principal, căruia-i este dedicat romanul, care apare în situaţii neprevăzute, ca un înger păzitor al destinului prescris de Dumnezeu, destin ce glisează în spaţii kirifce de dincolo de Călimănel â, pe culmile Bozieşului sau într-un areal mai mare al Bucovinei şi apoi al milenarului şi istoricului Ardeal. Romanul Floir pentru Rico stă mărturie în acest fel,nu doar prin profunda influienţă pe care proza modernă occidentală-fie ea experimentală sau nu-a avut-o asupra scriitorului, ci, în egală măsură, pentru modul în acre autorul a ales să se raporteze la cultura universală, în ansamblu, pentru a spune câteva ucruri esenţiale despre oameni şi relaţiile interumane, despre singurătate, despre măşti şi posibila(şi înspăimântătoarea) reificare a fiinţei, despre comunicare şi dificultăţile ce-i pot apărea oricând în cale, şi adesea chiar despre acele aspecte la care ar fi mai comod, poate, să nu ne gândim niciodată. Ce însemană azi, în anul de graţie 2012 să fii în pielea unui scriitor? Dacă acest lucru trebuie musai să-l spun, voi mărturisi că: Trec\nd prin multe, de la cenaclul de cartier,la cenaclul de capitală şi apoi la cenaclul scriitorilor profesionişti bucureşteni, pretind că aş avea oarecare experienţă. Cunosc, de exmplu foamea. Cunosc războiul intelectual.Cunosc faţa omului când minte. Cunosc aceeaşi faţă când un ins spune adevărul. Cunosc sentimentele de bază ale existenţei-iubirea, ura şi tot ce se situează între ele. Cunosc ravagiile ambiţiei acţionând din sălbăticie, din setea de parvenire, putere şi dominaţie.
Am studiat uneori prostia.Am studiat deasemeni ipocrizia înfăşurată-n principii frumoase, înălţătoare.Ştiu ce înseamnă să fi minţit. Sau să te bucuri când descoperi în jurul tău un consens inteligent...Cunosc cum arată figura unui scelerat, figura unui om onest, aerul său de stupefacţie uriaşă când se vede nedreptăţit. Cunosc secunda când peste un ins se abate un accident năprasnic, sau uluirea celor doborâţi mişeleşte, sau uluirea celor reabilitaţi după cine ştie ce învinuiri care-i scoaseră din societate, din comunitatea inşilor de treabă...etc.
Aş afirma fără frica de a greşi, după lecturarea multor autori, începători sau avansaţi că bărbatul este proza lui Dumnezeu iar femeia este poezia Sa.
Poezia e rouă sclipind în soarele dimineţii. Când acestă rouă-ţi udă încălţările, începe adevărata proză a vieţii fiecăruia. Şi dacă e aşa, de ce elocvenţa nu ar fi poezia prozei. Sau dacă ne sete dat ca să privin şi din puctul de edere al familistului. Nu am avea dreptul să spunem că, căsnicia este o carte în care primul capitol este scris în versuri şi toate celelalte sunt scrise numai în proză. De aici putem concluziona că nevoia de proză împinge existenţa înainte. În timp ce proza este o scrisoare trimisă unui prieten, poezia este o floare care se lasă sub o bancă, sperând ca cineva o va culege, sau o carte poştală care este trimisă unui cititor necunoscut, de multe ori expediată fără timbru. Unii critici nici măcar nu acceptă raţiunea aforismului, deranjaţi de această economie ostentativă de cuvinte. În schimb, sunt foarte generoşi cu logoreea interminabilă a prozatorilor sadea, care umplu cu poveşti o mie de pagini şi mai au încă ceva de spus. Se renunţă la mintea care gândeşte în proză, trezind alt gfen de minte care gândeşte poetic.Tocmai aceste metode le foloseşte cu deplin succes Toader Ungureanu în romanele sale.El îmbină în mod fericit scrierea poetică cu scrierea prozei, delimitând meşteşugit graniţile dintrea cestea. Lui Toader Ungureanu nu-i putem imputa cea ce spunea Emil Cioran. "Prozatorul trebuie să fugă de poezie ca de ciumă" Poezia trebuie să rămână pentru el o ispită pe care se străduie s-o biruiască. Trebuie să simţim la el posibilitatea-sau regretul-poeziei, altminteri cădem în meteahna lui Voltaire."
Curios este că Toader Ungureanu, opusul poeziei ca vorbire pură nu este proza. Proza pură nu este nicicând "prozaică" Ea este la fel de poetică şi de aceea la fel de reuşită precum poezia.
Astăzi, în zilele noastre deci, viaţa modernă ucide basmele, nu ne rămâne decît proza cotidianului. Doar mici şi neînsemnate întâmplări se mai pot împotrivi acestui curent care pare a deveni general. La fel de remarcat este si faptul că azi, orice prozator acuat este convins că a scis o variantă îmbunătăţită a romanului " Război si pace" şi de aici discuţiile pot porni şi reverbera literatura naţională şi universală, dacă vreţi.
Închei prin a spune că prozatorului Toader Ungureanu, Porţile destinului şi cerului său literar rămând deschise până la judecata de apoi. Prof. Vasile Bunea...
Am mai spus-o şi cu alte ocazii. că textul meu nu se vrea a fi un studiu sau un manifest, ci un articol de opinie.N-am vrut să dau o lovitură de imagine, nici să cuceresc electoratul literar, apocaliptic şi naiv(las altora această plăcere) că doar venind aici, discutând între noi, nu facem campanie elctorală decât frumosului, şi a tot ceea ce poate fi exprimat prin plăcut şi frumos. Nu voi vorbi despre romanul prezentat azi, în sinea lui, ci voi vorbi despre acela ce l-a scris şi metodele sale ce ne aduce-n faţa cărţii, în faţa unui suflet pereche, motiv pentru care voi dezvălui unele experienţe trăite, nu visate.
În acest sens voi emite câteva postulate ale sufletului, pentru a înţelege mai bine un suflet de scriitor, sau scriitura sa, deci...
-Sufletul meu e de închiriat. Eu însumi l-am dat, dar sufletul nu se simte luat.Sufletul meu vrea o carte bună şi un vis. Viisul să fie scurt, dar profund şi adevărat. Sufletul meu vrea o femeie frumoasă, o viaţă studioasă, şi o asceză pioasă. Sufletul meu nu vrea versuri, dar vrea poezie. Sufletul meu nu are modestie. Sufletul meu nu ştie ce vrea şi cum să vrea.Sufletul meu a învăţat, a învăţat, a învăţat!!! Sufletul meu e dezarmat şi total dezichilibrat. Sufletul meu e dintr-un fiu risipitor şi unul mai mare. Sufletul meu are impresia că nu a scăpat nimic. Sufletul meu se simte violentat. Sufletul meu e nebun de legat, dar nu se leagă de nimic. Sufletul meu e de neuitat. Sufletul meu vrea un om curat. Sufletul meu nu s-a îmbătat niciodată, dar nici aşa nu poate fi sigur dacă, sau nu e înşelat.Sufletul meu e curat şi plânge când trebuie curăţat.Sufletul meu e întortocheat,Sufletul meu e neruşinat, un insensibil şi un ciudat. Sufletul meu se preface că nu are repere. Nu sufletul meu e neglijat, dar el se gândeşte neglijent.Sufletul meu nu s-a săturat.Sufletului meu îi e frică.Sufletul meu e o proză necenzurată...căci despre ea vom vorbi cu această ocazie.
Prozator prolific, chiar uneori periculos de prolific, Toader T Ungureanu este din nou prezent cu un roman scurt, bine conturat şi aşezat în pagină, care face parte intrisecă dintr-un puzzle, destul de întins ca timp şi spaţiu, mai exact din copilăria si adolescenţa sa până-n prezent şi din maiestoasa Bucovină, până-n Ardealul de azi.
Romanul care cuprinde 183 de pagini în planul construcţiei narative, este fragmentat în două capitole, sau părţi,am putea spune cu totluri sugeative menite să adâncească şi ami mult proiecţiile alchimice şi experienţele magice, de care el se foloseşte nu numai acum ci şi în scrierile sale anterioare. Şi pentru a întări afrimaţiile mele, voi cita părerile unui alt critic literar, care şi el la rândul său măsoară paşii prin care Toader Ungureanu evoluează-n proză, definindu-se ca un meşteşugit muncitor al cuvintelor, ce caută să s perfecţioneze continuu, atături de crearea unor stări de fapt, al unor cronologii ce ţin mai degrabă de unii autori străini. În prefaţa "Oniricul-graniţă între realitate şi iamgine" criticul Al.Florin Tene, preşedinte al Ligii Scriitorilor Români, sublinia că:Toader Ungureanu prin romanul "De dragul ochilor tăi" abordează desfăşurarea subiectului din punct de vedere al oniricului. El foloseşte un procedeu narativ pe care-l găsim în literatura sud-americană, dar şi la unii prozatori din generaţia optzecistă de la noi din ţară.
În desfăşurarea subiectului întâlnim personaje enigmatice care plutesc între două lumi.Toader, Şerban,Rebeca,Valentina,Tudor,Mirela,Andrada, călugărul locotenent,o parte trăind "dincoace" în lumea reală, iar altele în"straturi de neant" despre care aflăm din povestirile lui Moş Toader care ne plimbă prin Munţii Dornelor, la Mănăstirea Tăieturi, astfel încât cicitorul nu ştie, sau mai bine spus, nu sesizează când acţiunea este "aici" sau este"dincolo".
Toader Ungureanu, autorul fiind el însuşi un adept al acţiunii şi al faptelor, al mistificărilor unor imagini şi idei, ceea ce-l pune pe cititorul său, mereu în situaţia de a rememora şi a reflecta în legătură cu cele văzute sau cele întâmplate, până la acel moment dat,în nararea unor scene oarecare.
"Flori pentru Rico" sau "Copilul Colindului" aşa cum a vrut iniţial să-i dea titlul romanului, este o carte seducătoare, captivantă, scrisă cu un talent incontestabil, autorul deja stăpânind cu uşurinţă dalta cuvântelor, deci el ne oferă prin gândirea şi scriitura sa momente de plăcută meditaţie.
Despre personalitatea de narator a lui Toader Ungureanu din "Regăsiri în timp" D-na Elena Şimon profesor Vatra Dornei, a apreciat că: Sufletul naratorului sfârtecat de furtuni de neînchipuit de aspre, a rămas, parcă,fără vârstă, păstrând cu sfinţenie un tezaur de senin şi de pace, întocmai cum printr-o taină asemănătoare, floarea soarelui se mulţumeşte cu o singură rază de soare pentru a-şi redobândi şi a ne reînvăţa zâmbetul şi încrederea(spicuiri din Gazeta de Dorna...2001).Şi în acest ultim roman(al 20-lea) "Flori pentru Rico", prozatorul, impresionează gramatica descrierii prin procedee ca enumerarea, elipsa, repetiţia, timpurile verbale. Se vede şi aici munca şi componenţa autorului dovedită de altfel şi în alte lucrări anterioare, deci cărţile lui de până acum, care prefigurau un demers literar, mai liniar, şi modern, prin ceea ce se vrea a fi scrisul lui.
Proiecţiile alchimice şi experienţele magice experimentate şi în romanul "De dragul ochilor tăi" fac ca şi în romanul pe care-l ţineţi în mână şi-l citiţi acum sau de acum înainte, să consume o viaţă trăită în magia amintirilor despre fratele autorului, Rico, cu relatări uneori aproape neverosimile, ce nu sunt altceva decât producul baroc al imaginaţiei sale de narator versat, aş cum observa şi criticul Al.Florin Tene.
Romanul structurat în captolele; Mesaje de dincolo, În lumea cărţilor, Flori pentru Rico, Un nou prieten, Orânduiala şi Colindul florilor de cireş, are o construcţie de puzzle cu a căror componente se pot construi noi imagini, chiar dacă autorul învăluie totul cu abilitate, într-o ficţiune cu aparenţe reale.
Două sun personajele principale" Doru şi copilul Rico, fratele mai mic al personajului principal, căruia-i este dedicat romanul, care apare în situaţii neprevăzute, ca un înger păzitor al destinului prescris de Dumnezeu, destin ce glisează în spaţii kirifce de dincolo de Călimănel â, pe culmile Bozieşului sau într-un areal mai mare al Bucovinei şi apoi al milenarului şi istoricului Ardeal. Romanul Floir pentru Rico stă mărturie în acest fel,nu doar prin profunda influienţă pe care proza modernă occidentală-fie ea experimentală sau nu-a avut-o asupra scriitorului, ci, în egală măsură, pentru modul în acre autorul a ales să se raporteze la cultura universală, în ansamblu, pentru a spune câteva ucruri esenţiale despre oameni şi relaţiile interumane, despre singurătate, despre măşti şi posibila(şi înspăimântătoarea) reificare a fiinţei, despre comunicare şi dificultăţile ce-i pot apărea oricând în cale, şi adesea chiar despre acele aspecte la care ar fi mai comod, poate, să nu ne gândim niciodată. Ce însemană azi, în anul de graţie 2012 să fii în pielea unui scriitor? Dacă acest lucru trebuie musai să-l spun, voi mărturisi că: Trec\nd prin multe, de la cenaclul de cartier,la cenaclul de capitală şi apoi la cenaclul scriitorilor profesionişti bucureşteni, pretind că aş avea oarecare experienţă. Cunosc, de exmplu foamea. Cunosc războiul intelectual.Cunosc faţa omului când minte. Cunosc aceeaşi faţă când un ins spune adevărul. Cunosc sentimentele de bază ale existenţei-iubirea, ura şi tot ce se situează între ele. Cunosc ravagiile ambiţiei acţionând din sălbăticie, din setea de parvenire, putere şi dominaţie.
Am studiat uneori prostia.Am studiat deasemeni ipocrizia înfăşurată-n principii frumoase, înălţătoare.Ştiu ce înseamnă să fi minţit. Sau să te bucuri când descoperi în jurul tău un consens inteligent...Cunosc cum arată figura unui scelerat, figura unui om onest, aerul său de stupefacţie uriaşă când se vede nedreptăţit. Cunosc secunda când peste un ins se abate un accident năprasnic, sau uluirea celor doborâţi mişeleşte, sau uluirea celor reabilitaţi după cine ştie ce învinuiri care-i scoaseră din societate, din comunitatea inşilor de treabă...etc.
Aş afirma fără frica de a greşi, după lecturarea multor autori, începători sau avansaţi că bărbatul este proza lui Dumnezeu iar femeia este poezia Sa.
Poezia e rouă sclipind în soarele dimineţii. Când acestă rouă-ţi udă încălţările, începe adevărata proză a vieţii fiecăruia. Şi dacă e aşa, de ce elocvenţa nu ar fi poezia prozei. Sau dacă ne sete dat ca să privin şi din puctul de edere al familistului. Nu am avea dreptul să spunem că, căsnicia este o carte în care primul capitol este scris în versuri şi toate celelalte sunt scrise numai în proză. De aici putem concluziona că nevoia de proză împinge existenţa înainte. În timp ce proza este o scrisoare trimisă unui prieten, poezia este o floare care se lasă sub o bancă, sperând ca cineva o va culege, sau o carte poştală care este trimisă unui cititor necunoscut, de multe ori expediată fără timbru. Unii critici nici măcar nu acceptă raţiunea aforismului, deranjaţi de această economie ostentativă de cuvinte. În schimb, sunt foarte generoşi cu logoreea interminabilă a prozatorilor sadea, care umplu cu poveşti o mie de pagini şi mai au încă ceva de spus. Se renunţă la mintea care gândeşte în proză, trezind alt gfen de minte care gândeşte poetic.Tocmai aceste metode le foloseşte cu deplin succes Toader Ungureanu în romanele sale.El îmbină în mod fericit scrierea poetică cu scrierea prozei, delimitând meşteşugit graniţile dintrea cestea. Lui Toader Ungureanu nu-i putem imputa cea ce spunea Emil Cioran. "Prozatorul trebuie să fugă de poezie ca de ciumă" Poezia trebuie să rămână pentru el o ispită pe care se străduie s-o biruiască. Trebuie să simţim la el posibilitatea-sau regretul-poeziei, altminteri cădem în meteahna lui Voltaire."
Curios este că Toader Ungureanu, opusul poeziei ca vorbire pură nu este proza. Proza pură nu este nicicând "prozaică" Ea este la fel de poetică şi de aceea la fel de reuşită precum poezia.
Astăzi, în zilele noastre deci, viaţa modernă ucide basmele, nu ne rămâne decît proza cotidianului. Doar mici şi neînsemnate întâmplări se mai pot împotrivi acestui curent care pare a deveni general. La fel de remarcat este si faptul că azi, orice prozator acuat este convins că a scis o variantă îmbunătăţită a romanului " Război si pace" şi de aici discuţiile pot porni şi reverbera literatura naţională şi universală, dacă vreţi.
Închei prin a spune că prozatorului Toader Ungureanu, Porţile destinului şi cerului său literar rămând deschise până la judecata de apoi. Prof. Vasile Bunea...
luni, 10 septembrie 2012
Flori pentru Rico! Duminecă 9 sept.2012 cu ocazia sărbătoririi Zileor Gherlei, au fost lansate pe lângă Scriitori Gherleni 2012 si romanul lui Toader T Ungureanu, Flori pentru Rico, prezentat de către prof. Vasile Bunea...după ce aceasta a fost lansată şi-n cadrul Cenaclului "Vasile Sav" de pe lângă Liga Scriitorilor" din Cluj Napoca. Din cuvântul autorului a reeşit că romanul a fost închinat fratelui mai mic, plecat mult prea de timpuriu pe steaua de pe care venit-a cândva, frate care s-a stins în braţele autorului când şi el era un puşti de numai 7-8 anişori, lipsa acestuia punându-şi amprenta pe întreaga existenţă, promiţându-şi că-i va dedica o carte, lucru pe care l-a şi făcut...
miercuri, 5 septembrie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
