Poezii: La colt de uitare

Iubirea-n anotimpul pletelor ninse cu flori de măr

Prezenta culegere de poezie "La colţ de uitare" se doreşte o confesiune lirică mărturisind profunda iubire, nuanţată-n atâtea chipuri, sălăşuind în sufletul poetului. În lupta mută ce se duce între Ireversibilul Timp şi Fiinţă, poetul este un martor încremenit; suprinde îngenuncherea omului înaintea curgerii implacabile, însă nu poate interveni în nici un fel. Singurul lucru ce-i stă la îndemână a rămas consemnarea trecerii prin lume a celui efemer, pentru a-l salva de uitare. Între trecutul fixat în amintiri şi viitorul însemnând Marea Trecere blagiană, eul liric îşi trăieşte existenţa cu intensitate, dând prezentului vulcanică încărcătură pasională. "Toamnele-mi dau târcoale, simţind greutatea timpului" mărturiseşte autorul în cuvântul introductiv al cărţii, precizând că trăieşte o vârstă la care " E timpul să încercăm să învăţăm din nou a trăi, a iubi, a preţui efortul celui de lângă noi, a întinde mâna celui căzut, a fi alături de cei dragi, fără de care viaţa e atât de săracă" Din aceast motiv fiecare secundă a existenţei, devine pentru Toader Ungureanu importantă, trebuie aşezată, " la colţ de uitare".
Poeziile din volumul de faţă pot fi grupate în trei mari cicluri; Elegii, versuri ale "florii tinereţii"/Cu părul albit de vremi/ şi poezii ale iubirii ce va să vină.
Nostalgia pierderii copilărieicu a sa "costişă a Şeştinei dragi"şi durerea dispariţiei celor dragi ce l-au însoţit pe cărările vieţii sunt sentimente ale elegiilor lui Toader Ungureanu. El doreşte întoarcerea în timp, revenirea la "vârsta de aur" de care vorbea Creangă "Vreau anii copilăriei/roata vieţii oprindu-se-n curs de seară"(Vreau înapoi)
Chipul luminos al mamei, care nu încetează a-i fi poetului far călăuzitor chiar după moarte, Dl.Ungureanu îi conferă un loc prilivegiat într aducerile sale aminte, nu întâmplător motto-ul volumului constituindu-l un fragment din poemul Mamei. Evocarea primei iubiri, cea pentru mama îi umple sufletul de duioşie;"chipul mamei îl însoţeşte pretutindeni,/simţindu-i mâna caldă/privind pe geam, aşteptând colindătorii/ şi...copilul// Ca prin vis, desluşi şoapta destinului"(Doar oglinda); "Aud iar glasul mamei/chemându-ne.../ridicând spre zenit/chipul bălai/bulgăre rupt din razele dimineţii.../Ciripitul păsărilor,/lunca înverzită,/numărând puţinele primăveri adunate,/(Prea des)
Deplina maturitate reprezintă pentru poet nu doar vârsta rememorărilor, a retrospecţiei ci şi aceea a reveriei şi a erotismului pe deplin asumat, dincolo de iluzii. Eul liric nu mai este cel care spune acum " Cât amintirile primăverilor/adunate-n mănunchiul de vise/ anii când,/ploile puteau fi altfel văzute,/ de ochii ce azi nutresc speranţe,/ gânduri deşarte,//Vise...//Iluzii,///(Valea visurilor); ci visătorul puternic ce-i mărturiseşte iubitei;"te cat în fiecare noapte,/pe cărările întortochiate ale visului,/ Să te ating fără să te văd,/ Să te văd, fără a te cunoaşte,/ Să te cunosc fără a şti cine eşti,/(Vise)...
Aşteptarea înfrugurată a dragostei viitoare este genericul sub care se adună creaţiile sale din cel de al treilea ciclu virtual. Simţind "toamnele"/ apăsându-mi gândurile ce dor,/ori/ aripa rece a umbrelor,/ ce-mi bântuie nopţile întunecate,/"poetul doreşte venirea Marii iubiri în viaţa sa,deoarece doar acesta poate compensa pierderea iubirilor trecute şi trecerea implacabilă a timpului.
Credinţa străbună-coordonată esenţială a existenţei dornenilor printre care gherleanul Toader Ungureanu a văzut lumina-îl aduce în viaţa sa pe Dumnezeu, obiect al unei constante iubiri "Creştem aidoma florilor câmpului,/udat de ploile-Ţi primăvăratice,/ şi de lacrimile mamei, uneori,/sub oblăduirea Ta!/ M-am pierdut apoi,/ uitând semnificaţia îngenuncherii...//(...) Rogu-te!/ ia-mă din nou sub oblăduirea Ta!/(Mă întorc) Căci el cuprinde în Sine toată dragostea din inima poetului cu plete ninse cu flori de măr, când "Ceasul vremii, acum, a încetat să bată,/Firescul urmând iubirile de toamnă,/Bântuit de dor, răpus e a l meu suflet,/ La porţile inimii, încă, discret mai cată,(...) Dă sens vieţii ce ne cheamă-n şoapte,/ Omagiu inimii ţi-a duc ochi-mi obosiţi,/ Ca altădată, singur, mă prefac,/Rug aprins, arzând, tăcut, în şoapte" (La porţile inimii) Fiindcă spune el; " Dragostea e însăşi viaţă,/toate Domnul vi le-a dat,/ dragosea e doar speranţă,/ Să iubeşti nu e-un păcat..."
Mesajul volumului " La colţ de uitare"...este unul luminos; peste durere, peste dor, peste neîmpliniri şi dezamăgiri viaţa noastră înseamnă să ne împărtăşim din căldura sufletelor celor de lângă noi, care dăruiesc şi primesc, asemenea nouă, darul dragostei, indiferent de vârstă; "Că mă trădează ochii, părul, faţa,/Nu înseamnă că-s bătrân şi obosit,/ Mai am, iubito!, visele de-odinioară,/Când totul era cântec, dor de infinit." Am să aştept iubire, dincolo de noapte,/Chemându-mă-n tăcere tumultul tinereţii,/Şi-am să revin tăcut, doar pentru tine,/ Luminându-ţi viaţa, prin steaua dimineţii,"(Trădare), promite poetul, încredinţând cititorul că iubirea adevărată însoţeşte fiinţa şi dincolo de moarte... (Profesor Voichiţa Pălăceanu Vereş, Cluj Napoca)